sâmbătă, 30 aprilie 2016

Journey 2- The Mysterious Island

Data lansării : 3 februarie 2012 (Brazilia)
Regizor  : Brad Peyton 
Precedentul  : Călătorie spre centrul pământului 
Următorul  : Journey 3 From the Earth to the Moon
Gen : Aventură, Comedie
Muzică compusă de : Andrew Lockington







Distribuție :


















Din lipsă de ocupație, m-am decis să fac recenzii la seriale și filme. Acest film mi-a captat foarte mult atenția și m-a amuzat copios în unele scene. Chiar dacă uneori erau prezente clișee evidente gen (avem nevoie de electricitate și în secunda doi apare un țipar electric) , chiar nu m-a deranjat, ci din potrivă, mi-a satisfăcut pe de plin așteptările. 

În ciuda faptului că a fost lansat în 2012 și că folosirea de blue screen-uri era încă la început, am zis să nu fiu prea rău și să analizez mai bine situațiile în care sunt puse personajele. 

Povestea m-a captivat în momentul în care am aflat că se învârte în jurul cărților. Eu nu am citit Jules Verne, dar mă bucur foarte mult că a ieșit un asemenea film inspirat din cărțile sale. Acorii mi-au plăcut foarte mult, mai ales Vanessa Hudgens, care este una din actrițele mele preferate și până acum mi-au plăcut toate filmele în care a jucat, dar și Josh Hutcherson, pe care-l știam din Jocurile Foamei. 






Încă de la începutu filmului, îl cunoaștem pe Sean Anderson (Josh Hutcherson), un adolescent de 17 ani, pasionat de cărți cu aventuri. Acesta primește un mesaj codat, și cu ajutorul tatălui său vitreg Hank Parsons ( Dwayne Johnson)  află că bunicul său, Alexander Anderson ( Michael Caine ) a găsit Insula Misterioasă de care vorbea Jules Verne în cărțile sale. 


Sean este foarte entuziasmat de descoperirea făcută și face tot posibilul să plece singur pe insulă, dar în zadar. Pentru a stabili o legătură paternă, Hank, tatăl său vitreg îi propune să meargă împreună pentru că el susține că Sean nu e suficient de pregătit să meargă de unul singur, 

Imediat pornesc într-o călătorie fascinată cu elicopterul alături de un  pilot pe nume Gabato ( Luis Guzman) și de fiica sa adolescentă Kailani ( Vanessa Hudgens). 


În timpul zborului spre insulă, aceștia sunt atrași într-un uragan imens, care ca prin minune îi transportă direct pe plaja Insulei Misterioase, un loc mirific de frumos, dar și periculos, cu forme de viață ciudate, păduri imense și lavă de aur.   Aici îl găsesc pe bătrânul Alexander Anderson și constată că mai au două zile la dispoziție până insula se va scufunda cu totul. Singura șansă de scăpare este submarinul căpitanului Nemo, ascuns într-un loc secret de pe insulă.


Rating-ul pe care-l dau acestui film este de 5/5 ursuleți! 







Vă recomand cu mare drag să-l vedeți, pentru că e genul de film care te ține în suspans, dar este și o comedie de bună calitate!

Trailer film :




























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Powered By Blogger

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *