sâmbătă, 20 februarie 2016

TBR pentru 2016


Nu aceasta este ordinea în care vreau să le citesc, dar astea sunt niște titluri pe care n-aș vrea să le ratez.
  • 1. Delirium de Lauren Oliver. Este o carte pe care vreau s-o citesc de foarte mult timp, dar nu am apucat. Nu știu ce subiect are dar coperta m-a captivat.

  • 2. Al Cincilea Val de Rick Yancey. După ce am văzut trailer-ul filmului ce va apărea anul acesta, am zis că trebuie neapărat să citesc cartea până apare. Îmi pare rău că am ratat acele ediții, care au apărut acum ceva timp la chioșcurile de ziare.

  • 3. Ultima vrăjitoare din Transilvania de Anna Vary. Știu că Anna Vary este pseudonimul Cristinei Nemerovschi, care mie mi-a plăcut foarte mult, așa că trebuie să citesc și seria aceasta.

  • 4.Miss Peregrine de Ransom Riggs. Am văzut că această carte este foarte populară pe plan internațional, chiar și la noi e pe stoc zero la toate librăriile online, așa că trebuie să fac neapărat rost de ea. Abia astept să citesc povestea și să mă delectez cu imaginile.

  • 5.Octopussy de Cristina Boncea. Pe Cristina o urmăresc pe YouTube de aproape un an și ador ce face. Nu știu ce am făcut până acum, de nu i-am citit cartea.

  • 6. Păpușile de Cristina Nemerovschi. De la această autoare am citit nymphette_dark99 și Vicky, nu Victoria, care e seria mea preferată până în acest moment. Vă recomand cu mare drag să vă apucați de ele.

  • 7. UGLY LOVE de Collen Hoover. Este o apariție nouă la editura Epica iar ce ma captivat este descrierea de pe spate și coperta.

  • 8. Îngerul Mecanic de Cassandra Clare. Nu am citit până acum nimic de la ea dar mi-a plăcut descrierea. 

  • 9. Îți voi dărui soarele de Jandy Nelson. Mi-a plăcut ideea că în carte se prezintă poveste unor gemeni care sunt total diferiți. Până acum nu am mai citit vreo carte cu acest subiect. Stiu că este o carte LGBT, așa că sper să-mi placă.

  • 10. Maestru și Margareta de Mihail Bulgakov. Eu nu prea citesc clasici foarte des, dar încerc să mai abordez și acest gen literar cu cartea asta. 

  • 11. Orașul Oaselor de Cassandra Clare. După cum spuneam mai sus, eu nu am citit nimic de la Cassandra, dar am văzut serialul care a ieșit anul acesta. Îmi place foarte mult și sper că romanul să-mi placă le fel de mult.

  • 12. Un gest de iubire de James Meek. Nu știu nimic despre carte. Țin minte că am citit descriere acum mult timp și mi-a plăcut. Coperta e superbă. 

  • 13.  Mințile lui Billy Milligan de Daniel Keyes. Am văzut cartea pe canalul Irinei de la Irina Citește și m-a fascinat subiectul de personalitate multiplă. 

  • 14. Toate acele locuri minunate de Jennifer Niven. Am văzut că a fost tradusă de curând și la noi în țară, așa că trebuie s-o cumpăr și eu. 

  • 15. Minți Primejdioase de Alexandra Bracken. Este o recomadare pe care am primit-o de la un prieten, căruia i-a plăcut extrem de mult. 

  • 16. Capcana Vol 1 de Simona Stoica. Am văzut că Simona vrea să facă 12 volume din seria Rephelimii, așa că trebuie s-o cumpăr cât mai e pe stoc.

  • 17. Elenor and Park de Rainbow Rowell. Este prima carte a acestei autoare care a fost tradusă și la noi. Trebuie s-o citesc cât mai repede fiindcă am auzit numai lucruri bune despre ea. 

  • 18. Încleștarea Regilor de George R.R Martin. Am citit primul volum, deci voi continua seria. 

  • 19. Coșmarul Vraciului de Joseph Delaney. Este o serie pe care o iubesc la nebunie, iar acesta este volumul 7 pe care nu-l găsesc pe nicăieri. 

  • 20. Copiii Întunericului de Lavinia Călina. Am citit Zona Zero care mi-a plăcut la nebunie. Nu strică mai multe cărți de la autorii pe care-i placi, nu ?

  • 21. Sânge Stanic de Cristina Nemerovschi. Nimic de comentat. Evident c-o să-mi placă, doar e Cristina Nemerovschi. 

  • 22. Jocurile Foamei Revolta de Suzanne Collins. Am citit primele două cărți care mi-au plăcut la nebunie. Evident că o voi citi și pe aceasta, ca să știu cum se termină. 

  • 23. Zilele Amanților de Corina Ozon. Am citit din carte primele două pagini și mi-sa părut extrem de funny. Am văzut că autoarea a terminat seria, deci trebuie să mi-o cumpăr. 

  • 24. Călătoarea de Diana Gabaldon. Este o carte extrem de groasă. Are în jur de 800 de pagini și un conținut extrem de bun, din câte am auzit eu. Știu că e și un serial după această carte, care se va prelungii într-o serie ce va apărea și la noi în țară. 





joi, 18 februarie 2016

Recenzie Băiatul cu pijamale în dungi de John Boyne

Produs publicat în 2013 de RAO
Data apariției: Octombrie 2013
Colecția Carte de buzunar
Gen: Dramă
Traducător: Ostafi Lucia-Iliescu
Tip coperta: Broșată
Număr pagini: 218
Titlu Original: The boy in the Striped Pajamas

Am citit acestă carte acum ceva timp și țin minte că mi-a plăcut destul de mult. Atunci când am cumpărat-o nu aveam cea mai mică idee despre ce e vorba, dar m-am convins atunci când am început s-o citesc. Cartea e foarte mică și ușor de citit. Mie mi-a luat cam două zile s-o citesc prin autobuz în drum spre școală. Mi-sa părut ingenios faptul că e scrisă din perspectiva unui copil, și interesant că ne oferă o perspectivă a copilului asupra Germaniei Naziste. 

Povestea îl are în centru pe Bruno, un băiețel de 9 ani care trebuie să se mute la țară, într-un loc foarte retras. Acesta nu este foarte încântat de această schimbare bruscă, fiindu-i greu să se adapteze la noua locuință, deoarece era mereu cu gândul la prietenii pe care i-a lăsat în Berlin și la vechia casă.
Atunci când intră pentru prima dată în noua lui cameră, Bruno privește pe fereastră și observă foarte mulți oameni care poartă pijamale în dungi. Timp de câteva zile, privește acei oameni, întrebându-se ce ar putea face ei în acel loc.
Într-o zi când era foarte plictisit ajunge la un gard de sârmă ghimpată unde găsește un băiat slab, îmbrăcat în pijamale în dungi pe nume Shmuel, Bruno neștiind că acolo e defat un lagăr de concentrare. 
Pe parcursul evenimentelor, aceștia se împrietenesc și dezvoltă o atracție față de altul, încât devin cei mai buni prieteni.
Tatăl lui Bruno era un general german, cu un grad foarte înalt care nu îi dădea voie lui Bruno să stea prin preajma unui evreu atunci când mai veneau să facă diverse treburi la ei acasă.

Chiar dacă nu mi-a luat foarte mult s-o citesc, am dezvoltat o atracție față de personaje, iar atunci când am aflat care este finalul am rămas fără cuvinte. Spoiler: Finalul este dramatic!
Acest roman poate fi cumpărat de pe librăria online Libris și Elefant.ro.

Vă recomand cu mare draga această carte !
Ratingul pe care i l-am dat este de 4\5 Ursuleți. 



miercuri, 17 februarie 2016

Recenzie Carrie de Stephen King

Produs publicat în 2015 de Nemira
Data apariției: Februarie 2015
Colecția Suspans
Gen: Horror, Dramă
Traducător: Mihnea Columbeanu
Format: 130 x 200
Tip coperta: Broșată
Număr pagini: 216
Titlu original: Carrie



După ce am citit acestă carte, în care m-am regăsit foarte mult, am înțeles că există și persoane care  sunt victime antisociale din cauza persoanelor din jurul lor, chiar dacă aici se prezintă o poveste fictivă.
Din punct de vedere literar, cartea nu m-a impresionat prea mult și înțeleg acest lucru deoarece este prima carte scrisă de Stephen King. Chiar am vrut să citesc, din prima, această carte, pentru a vedea evoluția autorului până la ultima carte publicată.

În centrul acțiunii se află Carrie, o adolescentă de 16 ani care este luată în râs de colegii ei de clasă și care nu reușește să se integreze în grupul lor.
Experiențele prin care a trecut cu colegii și char cu mama ei, o ființă brutală și violentă, au făcut-o să se închidă în ea și să nu mai facă față stresului la care era supusă.
Acțiunea ia o întorsătură neașteptată după o întâmplare nefericită în baia fetelor când Carrie își descoperă o putere înspăimântătoare. Telekinezia.

Cartea lui King e făcută în așa fel să te răscolească și să te transpună, oarecum, în pielea personajului, căruia îi simți trăirile și sentimentele în momentele decisive. Protagonista încearcă din răsputeri să se integreze în grupurile colegilor, dar nu reușește niciodată. Presupun că și faptul că nu avea prieteni a determinat comportamentul ei de la final.

Finalul mi-a plăcut foarte mult și chiar m-am așteptat să se termine așa pentru că nu aș fi conceput un viitor după cele întâmplate.

Acest roman poate fi achiziționat de pe librăria online Libris sau de pe site-ul Elefant.ro la prețuri foarte acceptabile. 
Vă recomand cu mare drag această carte! 
Îi acord 2\5 Ursuleți

marți, 16 februarie 2016

Recenzie Cincizeci de umbre ale lui Grey de E.L.James

Produs publicat în 2012 de Editura Trei
Data apariției: Septembrie 2012
Colecția Eroscop
Gen: Romantic, Erotic
Traducător: Constantin Dumitru Palcus
Format: 130 x 200
Tip coperta: Broșată
Număr pagini: 616
Titlu original: Fifty Shades of Grey 

Deși a avut un succes teribil pe plan mondial, această carte se clasifică pe un loc mai de jos al topului meu. Când am început s-o citesc, mi-am dat seama că e vorba despre o adevărată poveste de dragoste, care mai are suișuri și coborâșuri în anumite momente.
Nu pot să spun că nu mi-a plăcut, doar că mă plictisea la un moment dat respectivul " contract"  care nu se mai termina. În mare parte, predomină sccenele de sex foarte explicit, scrise cu foarte multe detalii. 
Povestea o are în centru pe Anastasia Stelle, care se duce să-i ia un interviu celebrului om de afaceri Christian Grey pentru ziarul universității WSU, în locul colegei sale de cameră, Kate, care e bolnavă. 
Acesta este defapt pretextul întregii povești, ce influențează acțiunea în favoarea personajului pricipal ce-și dorește din ce în ce mai mult să-l cunoască pe acest om de afaceri foarte dubios. 
Pe parcursul interviului, Anastasia este captată de frumusețea lui Grey, având un tic ce-l repetă de fiecare dată când se gândește la el, respectiv mușcatul buzei. 
Fascinat  de personalitatea și trăsăturile fizice și de caracter ale Anastasiei, Grey încercă să afle mai multe despre ea, iar rezultatul îl face să-i ofere numeroase cadouri pe neașteptate. Romantismul ia amploare între cei doi, atunci când Grey îi destăinuie cel mai mare secret al său, respectiv despre Camera lui de Joacă, pe care Anastasia o numește "Camera Roșie a Durerii"
Finalul " m-a dat pe spate " și chiar nu credeam că se poate ajunge la așa ceva după toată acțiunea aceea siropoasă. 

După cum spuneam, la partea cu contractul m-am plictisit cel mai tare, dar restul este ușor de citit și chiar interesant. Până la urmă este o lectură de vacanță care-ți relaxează mintea. Mie mi-a plăcut, așa că sper s-o citiți și voi și să-mi lăsați părerea voastră. 

Puteți comanda acestă carte de pe site-ul Elefant.ro, librăria Libris și de pe EdituraTrei.ro

Ratingul pe care i l-am dat este de 4\5 ursuleți!
Vă recomand s-o citiți!

Recenzie Cei 100 de Kass Morgan

Produs publicat în 2015 de Editura Nemira
Data apariției : Aprilie 2015
Colecția Young Adult
Gen: SF, Aventură
Traducător: Dorina Tătăran
Format: 130 x 200
Tip coperta: Broșată
Număr pagini: 272
Titlu original: The 100

Cei 100 este o carte, care pe mine m-a ținut cu sufletul la gură din primele pagini și senzația pe care mi-a provocat, atunci când am citit-o, este extrem de bună. Datorită numărului mic de pagini și fontului cu care a fost scrisă, mi-a luat cam două zile s-o citesc, lejer. 
Cartea este scrisă din patru perspective. Cea a lui Clarke, Wells, Bellamy și Glass. Acțiunea are loc într-un univers relativ asemănător cu al nostru, care a fost devastat de un război nuclear. Ce mi-sa părut cu adevărat remarcabil, a fost faptul că până și cărțile erau extrem de protejate în camere special amenajate, fiind dată o limită de timp pentru lectură. Supraviețuitorii s-au refugiat în nave spațiale timp de o perioadă lungă de timp.
La un moment dat, este inițializat un proiect în care sunt implicați 100 de adolescenți delicvenți care sunt trimiși într-o misiune de viață și de moarte prin admosfera radioactivă a pământului, pentru a recoloniza planeta. 
Pe neașteptate se produce un accident iar personajele trebuie să se descurce pe cont propriu, fiind nevoite să se adapteze mediului înconjurător. 
Clarke este unul dintre personajele principale care se ocupă de sănătatea adolescenților, Bellamy este genul de băiat extrem de protector cu surioara sa, întreținând hrana pentru totalitatea grupului. Wells, care dincolo de iubirea pe care i-o purta lui Clarke, se bazează pe instinctul său de supraviețuire care-l ajută să se controleze în anumite momente de panică, iar Glass ne oferă o privire de ansamblu asupra navei în care locuiește cât și a întâmplărilor prin care trece. 
"Sumbru și fascinant...O combinație de Împăratul muștelor, Un cântec străbate lumea și Jocurile Foamei."- Booklist
Finalul m-a luat prin surprindere și m-a lăsat cu un gust savuros. Părerea mea este că această carte a fost prea scurtă din cauza numărului de pagini, iar acțiunea este prezentă în momentele potrivite. 
Știu că a fost făcut și un serial după acest volum, dar din păcate nu am reușit să-l urmăresc. Am înțeles de la mai mulți prieteni că serialul este total diferit de carte iar pe coperta cărții apar și personaje care în mod normal nu apar în carte. 
Puteți comanda această carte de pe Nemira.ro, librăria online Libris și site-ul Elefant.ro
Rating-ul pe care i-l dau este de 5\5 ursuleți. 
Vă recomand cu mare drag această carte!

luni, 15 februarie 2016

Recenzie Zece negrii mititei de Agatha Christie


Produs publicat în 2014 de RAO
Data apariției: Octombrie 2014
Colecția Rao Clasic

Gen: Mister, Crimă, Clasice 
Traducător: Alina Toderica
Tip coperta: Broșată

Format: 185 x 115 mm
Număr pagini: 253

Titlu original : And then there were none 


Am început să citesc acestă carte cu mari speranțe și constat că acțiunea este de cea mai bună calitate literară. Începutul mi-sa părut foarte frumos, iar descrierile asociate personajelor se potrivesc perfect în contextul cărții. 
Țin să menționez că aceasta este prima carte pe care eu am citito de la Agatha Christie, la recomandarea mai multor prieteni și aș vrea să le mulțumesc, pentru că mi-au deschis un orizont spre lectura mai clasică. 
A apărut pe 6 noiembrie 1939 și s-a bucurat de un imens succes până în ziua de azi, devenind unul dintre cele mai cunoscut și vândut roman mystery din toate timpurile.
Insula Negrului este locul unde sunt atrase zece persoane, care într-un fel sau altul vor muri, fiind condamnate pentru trecutul lor, umbrit de înfăptuirea unor crime. Observând împrejurările, aceștia constată că sunt doar ei zece pe insulă, unul dintre ei fiind criminalul. 

"Scrisesem cartea Zece negrii mititei pentru că subiectul părea atât de complicat, încât m-a fascinat de la bun început .  A declarat Agatha Christie în autobiografia sa

Criminalul se bazează pe poezia care apare la începutul romanului, reprezentând un punct de reper în înfăptuirea crimelor. Personajele se panichează și încearcă să descopere adevărata identitate a criminalului, suspectându-se unii pe alții.  De la început m-am întrebat cine ar putea fi criminalul și-mi făcusem câteva idei în cap dar totul a fost spulberat atunci când am ajuns la ultimele pagini. 

Poezia
Zece negri mititei au mâncat la cină ouă
Unul s-a-necat din ei și-au rămas doar nouă.

Nouă negri mititei s-au culcat noaptea în cort
Unul a dormit prea mult ș-au rămas doar opt.

Opt negri mititei au mers la Devon în noapte
Unul nu s-a-ntors din ei și-au rămas doar șapte.

Șapte negri mititei spărgeau lemne pentru case
Unul s-a tăiat din ei și-au rămas doar șase.

Șase negri mititei se jucau cu-albine mici
Pe unul l-au pișcat din ei și-au rămas doar cinci.

Cinci negri mititei îndrăgeau legea, nu teatrul
Unul s-a făcut jurist și-au rămas doar patru.

Patru negri mititei merg la mare, prichindeii
Unul fu-necat din ei și-au rămas doar trei.

Trei negri mititei merg la zoo-n papuci noi
Pe-unul ursul l-a mâncat și-au rămas doar doi.

Doi negri mititei căutau nebunul
Unul s-a prăjit din ei și-a rămas doar unul.

Un negru mititel trăia singur-singurel
Într-o zi s-a spânzurat și n-a mai rămas nici el.

Colecția în care a apărut se numește Rao Clasic, care are un aspect minunat. Îmi place foarte mult că cei de la editură au inclus și un șnur de carte care se potrivește extrem de bine cu romanul, având un aspect foarte frumos în bibliotecă. 
Acest roman poate fi achiziționat de pe librăria online Libris sau de pe site-ul Elefant.ro la prețuri foarte acceptabile. 
Vă recomand cu mare drag această carte! 
Îi acord 5\5 Ursuleți.
Powered By Blogger

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *